BoLec
Am învăţat destul de greu că în viața nimic nu e gratis.
Copil al unei familii de la țară, am fost ferit de mic de bani, de grija – și implicit valoarea – lor.
Ai mei au ținut să am o copilărie normală, cu basme cu cai năzdrăvăni, Feți Frumoși și Cosânzene care trăiesc fericiți până crapă.
Să spun că au greșit părinții mei? Ar însemna să neg și să mă dezic de cel care sunt azi. Mai mult
Întrucât frigiderul devenise nud, dotat doar cu magneții de pe ușă, mi-am dat câteva șuturi în spate- pentru stimulent și inspirație- și mi-am mutat fizicul la supermarket, pentru ceva rezerve alimentare.
Unul mare- să am gamă- și mai oleacă mai prietenos cu buzunarul. Așa că am luat un căruț din parcare și dă-i bătaie pe alei și prin raioane. Mai mult
Mea culpa și rușinică să-mi fie, mărturisesc că am văzut filmul “Poziția copilului” abia aseară pe HBO.
Nu aduc vorba asupra celor care au fost dezbătute pe larg: regie și prestații acoricești. Nu mă înțelegeți greșit, nu încerc să minimizez ceva, filmul își merită cu prisosință premiile. Un regal actoricesc și regizoral.
Mă voi opri asupra poveștii, o “fotografie” foarte reală și foarte precisă a unei familii din high-class-ul actual. Mai mult
Mi s-a făcut dor de Peleș. Mi-am luat lumea-n cap și glonț la Sinaia, într-o zi în care Bucureștiul se topea mai ceva ca untul. M-am fericit maxim: răcoare și ceva grandios.
Până când m-am lovit de o specie periculoasă care-ți strică rapid cheful: mârlanul mioritic. Nu-i pe cale de dispariție- din contră- apare unde nu te aștepți. Destul de greu reperat fiindcă e de toate vârstele. Să-i luăm pe rând: Mai mult
Ani buni am lucrat in multinationale. Salariul bun era suficient de motivant cat sa trec peste celelalte dezavantaje, dar nu m-am adaptat niciodata spiritului de gasca corporatista.
Nu mi-am gasit locul in bisericute create ad-hoc sau mai vechi, am avut simpatii si antipatii pe fata, ceea ce nu se face intr-un mediu cu mofturi de „creme a la creme„. Mai mult