Află ce mai facem
Cufarul cu Dichiseli
Check Google Page Rank

ratiune si simtireDouă răceli, trei deadline-uri şi vizita unei mătuşi bătrâne din Dorohoi, m-au convins că-i momentul să iau o pauză şi să-mi pun ordine în viaţă şi priorităţi.

Am început prin a lua buline pentru creşterea imunităţii, mi-am anunţat şefii că sunt posesoarea unui certificat medical pentru deranj la nervii capului iar mătuşii i-am mărturisit că vizită scurtă nu înseamnă 2 luni şi pe viitor să nu mai vină la Bucureşti, o să merg eu la Dorohoi din când în când la 10 ani.

Astfel încât am parcat pisoiul la o vecină, am aruncat în rucsac oleacă de bagaj şi rapid la gară, să prind din mers intercity spre Constanţa. Vreau să văd marea iarna.Instalată comod, mi-am studiat vecinii de călătorie să văd cu cine aş putea să schimb dacă nu guvernul, măcar o impresie şi-o bomboană. După o vreme m-am lăsat păgubaşă: toată lumea, dar absolut toată lumea era fie cu nasul în laptop, fie cu urechile acoperite de căşti, fie butona furibund telefonul.

Şi pentru că deveneam suspectă cu lipsa mea de preocupări tehnologice, l-am scos pe gargantua şi pantagruel din geantă; dacă tot am decis să-mi iau lumea în cap, măcar să fie cu folos.
Au trecut peste 6 luni de când am cumpărat cartea şi până acum am şters-o de praf cu sfinţenie. De vreo câteva ori.

Aproape 4 ore (cât a durat călătoria) nimeni n-a interacţionat cu nimeni.
De ce nu mai socializează oamenii? De ce sunt din ce in ce mai interiorizaţi şi plictisiţi?
Nimeni nu mai are de spun nimic interesant? Sau să fie de vină caracterului low-cost al celor mai mulţi dintre noi?

Sunt sociabilă din fire. Pe oriunde merg îmi place să intru în vorbă cu persoane necunoscute şi să le aflu poveştile de viaţă. Să simt pulsul lumii, fără prea multe substraturi.
Cartea gesturilor spune să fii atent la semne ca să poţi face faţă schimbării. Iar existenţa oamenilor este cel fin barometru.
Din păcate oamenii sunt tot mai singuri şi mai săraci cu duhul.
De când emanciparea sexuală şi exacerbarea simţurilor au preluat controlul lumii, raţiune şi simţire au devenit noţiuni abstracte de studiat la muzeul de vechituri.

Cu ani în urmă, cineva m-a întrebat care-i scopul vieţii. M-am mutat de pe un picior pe altul, am stat strâmb şi cred că am gândit drept spunându-i că scopul vieţii este o viaţă cu scop; fiecare şi-l alege în funcţie de cum percepe viaţa.
Nu toţi avem acelaşi rost pe lumea asta.

În plus, toate se învaţă. Dacă te înţelegi şi te accepţi cu bune şi cu rele, dacă ai aşteptări reale deci implicit măsurabile, nu cred că mai poţi ajunge la suprimarea dorinţelor şi a relaţiilor interumane în semn de revoltă.
Nu trebuie să te superi pe lume doar pentru că nu este aşa cum ţi-ai dori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

(20) (19) (15) (14) (13) (10) (10) (6) (6) (6) (6) (5) (5) (4) (4) (4) (4) (4) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1)