Află ce mai facem
Cufarul cu Dichiseli
Check Google Page Rank

Iubitor de arginti/Despre SinguratateAlexandru mi-e prieten de peste 20 de ani. Chiar dacă anii ne-au despărţit şi aruncat de colo până colo, ori de câte ori ne revedem este ca şi când nu ne-am fi văzut de ieri.

Ne cunoaştem atât cât poate cunoaşte un om pe altul. Ne-am ajutat atât cât poate ajuta un om pe altul.

Suntem dovada că există amiciţie pură între un bărbat şi o femeie fără niciun fel de conotaţie sexuală sau măcar iubire platonică.
Ne-am plăcut ca oameni, ne-am stimat ca şi caractere chiar dacă de foarte multe ori n-am fost de acord unul cu ce-a făcut celălalt.Alexandru este un vulcan. Nu stă locului, are idei şi păreri, genul de personaj care n-are sănătate dacă dintr-un leu nu face 10.

Liceean fiind făcea bani din meditaţii, pe urmă student, din proiectele de diplomă ale colegilor din anii terminali.
Singurul din gaşcă care o ducea admirabil cu banii şi asta îl izola cumva: nu ne puteam permite vacanţe comune sau să frecventăm aceleaşi localuri.
Atunci am învăţat că pentru concedii reuşite trebuie să te însoţeşti cu persoane de aceeaşi potenţă financiară; dacă nu, mai bine singur.

S-a însurat de tânăr după o matură chibzuinţă, deloc caracteristică vârstei când hormonii îşi fac de cap într-un mare fel.
Cunoscându-se pe dinăuntru cum îl cunoaşteau alţii pe dinafară, a decis că nu-i trebuie temperament şi fiţe de domniţă, şi-a ales-o pe cea mai cuminte dintre cuminţi.
Pe mine mă plictisea îngrozitor: numai când îi auzeam glasul începeam invariabil să casc. Pe sistem nervos.

S-a dovedit că prea cumintea-cumintelor a fost genul care tace şi face. În timp şi cu răbdare de Sisif şi-a scos gheruţele una câte una, a şoptit veninos ici, a insinuat otrăvitor colo, după un timp nimeni nu le mai trecea pragul pentru că deşi gazdă perfectă, aveai mereu impresia că deranjezi acut iar ea posedă maxim de bun simţ şi nu ţi-o trânteşte în faţă.
De invitat nu punea problema, de fiecare dată cuplul avea fie alt program, fie ea se simţea prea obosită şi tracasată de nu se ştie ce probleme.
În timp şi-a izolat bărbatul c-o asemenea măiestrie încât dacă nu l-aş fi cunoscut, aş fi zis că-i ideea lui.

Alexandru nu observa, preocupat fiind să facă bani. Şi case. De ani de zile munceşte câte 12 ore zilnic, 7 zile din 7.
A construit singur o firmă acum cu peste 100 de angajaţi şi-o cifră de afaceri cu multe zero-uri.
Şi-ar permite cele mai luxoase vacanţe şi cele mai  rafinate restaurante, dar nu are timp. Munceşte şi înmulţeşte.

Până să i se nască fată, muncea pentru viitor. Acum munceşte pentru fată. Să aibă de toate, să nu-i lipsească nimic, deşi sunt precisă că şi dacă el ar munci mai puţin, fata ar avea cât s-o ducă regeşte până în ziua de apoi.
Anii s-au dus pe gârlă-n jos, fata are acum 20 de ani, a crescut subţire ca un lujer şi fandosită ca o domniţă.
Exact genul de domniţă detestată de taică’su, când a decis să se însoare cu cumintea-cumintelor.

Cu insistenţe până la criză de enervare am reuşit să-l scot la o cafea. N-are timp pentru nimeni.
Este nemulţumit de fată, nu-i place cum gândeşte, cum se poartă şi ce anturaj are.
Este nemulţumit de nevastă, care-i foarte comodă şi fără brumă de iniţiativă.
Este nemulţumit de lume, viaţă, taxe, corupţie.
Am aşteptat cuminte (!!!) să-mi spună că este nemulţumit şi de mine, ca să pot justifica de ce-i dau cu un scaun în cap.

N-a făcut-o. Şi-a deşertat sacul de nemulţumiri, m-a întrebat într-o doară ce-am mai făcut şi dacă am nevoie de ceva.
A plecat rapid, trebuia să bifeze încă o şedinţă, să mai verifice nu se ştie ce.

O vorbă zice că nu banii aduc fericirea ci numărul lor.
Cu toate astea, oricât de mult ai avea, tot la o masă mănânci, tot într-un pat te culci.
Este ideal să poţi avea o măsură în toate şi să nu pierzi direcţia.

Alexandru a pierdut-o.
A ajuns un robot obsedat de putere, convins că s-a născut cu căiţă pe cap şi toată suflarea trebuie să i se închine.
Are realizări dar nu şi amintiri. Are familie dar nu şi iubire. Are putere dar nu şi respect. Are cunoştinţe dar nu şi prieteni.

Bunica avea o vorbă: “Cine are când are şi tot mai vrea, e semn de mare deranj la cap”.
Mi-am amintit-o în timp ce mă uitam cum demarează în trombă într-o superbiciune de maşină, aspirator de gagici cu pedigree. Sau nu.

3 Responses to Despre singurătatea iubitorului de arginţi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

(20) (19) (15) (14) (13) (10) (10) (6) (6) (6) (6) (5) (5) (4) (4) (4) (4) (4) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1)