Află ce mai facem
Cufarul cu Dichiseli
Check Google Page Rank

Despre SinguratateDe cum a nascut, transpirata si cu chipul desfigurat de suferinta, Angela si-a tras un selfie si rapid cu el pe facebook.
Sa se stie ca-i mama, sa se vada rodul chinurilor de peste 12 ore, lumea online si offline sa se mire, prietenii da-i dea like si sa se bucure.
Probabil ca asa trebuie si eu sunt din nou depasita de ritmul trepidant al evolutiei.
Ma intreb retoric cum au procedat mamele noastre ca sa dea de veste in cele 4 zari, dar este neinteresant ce cred atata timp cat nu sunt mama, deci nu inteleg sentimentul.

 

 

Spun de la inceput ca nu sunt mama, nu mi-am dorit copiii « LUI » nici cand am iubit patimas si m-am visat nevasta cu acte in regula si sarmale aburinde in cuptor, nu simt ca-mi trece faina prin traista si nici nu am pareri de rau.
Nu-mi pare rau tocmai pentru ca am semnat prea de timpuriu in condica copiilor abandonati, nascuta din toana unor tineri care si-a fi dorit orice pe lume in afara responsabilitatii uriase de a creste si educa un copil.
In concluzie, daca gandul va duce la « n-are copii, si d’aia » sau « o sa vada ea cand o sa aiba », abtineti-va, nu este cazul.
Pot deci sa emit niste pareri de om despre anumite lucruri care i se intampla unei femei dupa ce naste, tocmai pentru ca am mintea limpede, neafectata de obsesia grijii pentru « ala micu ».

Inainte de-a aduce pe lume botul de om, Angela era o femeie absolut delicioasa, poate unul dintre cei mai nostimi si spumosi oameni pe care i-am cunoscut vreodata.
Mereu cu vorbele la ea, cu replica potrivita indiferent de situatie, cu hazul tipic numai oamenilor foarte destepti, cu un zambet de star Hollywood indiferent de situatie si interlocutor, era compania dorita de oricine, oricand.
Spun era, pentru ca de cand a nascut, s-a transformat.

Ultima data cand am vizitat-o, n-a vorbit decat despre ala micu’, cum gangureste, de cate ori mananca, cat doarme, cat de consistent face caca, cat de greu este sa-i aspiri mucisorii din narisoarele mici si rozalii, cati pampersi cumpara, nu mai merge pompa de muls, si etc.
Nu m-a intrebat ce fac, nu m-a intrebat daca doresc o cafea, de cum am intrat in casa a inceput litania si nu s-a mai oprit pana cand, dupa 3 ore, am reclamat o urgenta si dusa am fost.
Copilul are 8 luni, s-a epuizat demult noutatea, Angela sta acasa de cand a nascut si pare ca singura preocupare din lumea asta este daca copilul mananca bine, doarme frumos si caca sanatos.
Femeia cocheta, activa si spumoasa, parca nici n-a existat vreodata, n-o recunosc in mama netunsa si nevopsita de cand a nascut.

Din cand in cand suna, imi reproseaza ca n-am mai venit « sa-i » vad, dupa care ma pune la curent cu ultimele nouati din viata bebelusului. Monologul se termina brusc daca copilul incepe sa planga, reclamand urgent vreo nevoie neintuita de Angela dinainte de-a se produce.

O buna prietena imi spunea ca femeilor devenite mame parca le ia cineva mintile.
Nu mai sunt aceleasi persoane, s-au transformat in automate de schimbat scutece, alaptat si leganat. Pentru ele nu mai prezinta interes nimic altceva fara legatura cu aceste ritualuri.
Inteleg pe deplin ca viata lor s-a schimbat din radacina, dar ma gandesc ca lumea nu se rezuma doar la copil.
Nevoia de prieteni si relatii exista pe mai departe si nicio relatie, de niciun fel, nu rezista daca este unidirectionala.
In plus, cea mai mare greseala este sa-si neglijeze partenerul, sa-l transforme din « sot » exclusiv in « tata ».

Cred ca relatiile mamelor cu restul lumii depind exclusiv de modul in care ele, si nu lumea, reusesc sa se adapteze si sa-si dea seama ca starea lor nu le da acel aer de regalitate si nici statutul care sa le permita sa ceara ca toti „supusii” sa le viziteze si sa le venereze.
Poate cel mai bine, in aceasta stare, este sa-si caute partenere de discutii alte mamici si bunici.
Poate fi o etapa temporara sau poate, cine stie, si-au descoperit adevarata menire, aceea de a creste copii si nimic altceva.

Oricum ar fi, mame deosebit de protective sau emancipate, meseria de parinte este cea mai grea din lume.
Presiunea responsabilitatii asumate este uriasa pentru ca experientele copilului vor influenta viata si deciziile adultului de mai tarziu.
Dar cunosc barbati de 30 de ani care stau impreuna cu parintii si nu mananca, daca mama nu le incalzeste mancarea si nu le pune farfuria in fata. Cunosc mame care nu dau voie copilelor de 14 ani sa traverseze singure. Cunosc baieti care la 10 ani sunt asistati de mame cand isi fac nevoile.

Inclin sa cred ca Angela va face parte din categoria mamelor care vor duce ghiozdanul copilului pana la majorat.
Sau posibil sa ma si insel. In fond, n-ar fi prima oara.

One Response to Despre singuratatea mamicilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

(20) (19) (15) (14) (13) (10) (10) (6) (6) (6) (6) (5) (5) (4) (4) (4) (4) (4) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1)