Află ce mai facem
Cufarul cu Dichiseli
Check Google Page Rank

Despre singurătatea onestului

Îmi este teamă de răzbunarea experienţelor netrăite, care mai repede sau mai târziu îşi cer birul.
Nu sunt adepta umblatului din floare în floare dar nici a castităţii partenerilor în faţa altarului ca garanţie a reuşitei cuplului.

În vremea studenţiei mele, pentru studenţii căsătoriţi facultatea nu avea nimic distractiv, se reducea doar la participări la cursuri şi examene istovitoare.
Vacanţele nu erau plecări la munte cu gaşca, foc de tabără, chitară şi dormit la prici ci bifări sejur de 12 zile la mare şi bronz tăciune, pentru că nu făceau altceva decât să se prăjească conştiincios la soare.

De regulă diploma de absolvire venea la pachet şi cu decizia de divorţ, sentinţă definitivă şi irevocabilă.

Se zice că un om deştept învaţă din greşelile altora, unul mediocru din ale lui, unul prost nu învaţă nimic.
Dacă axioma este adevărată, unii suntem mediocri până la greaţă fizică.

Am cunoscut un bărbat cam de 30 şi un pic de ani, care se iubea de la 14 ani cu aceeaşi fată- mă rog, acum femeie.
De pe la 25 de ani s-au mutat împreună, împărţind gospodăreşte cheltuielile comune şi susţinându-şi fiecare necesităţile de ordin cosmetic, vestimentar şi etc.
Când el şi-a cumpărat casă în rate, ea a subînţeles să se mute la el, deşi se vedea cu ochiul liber că el n-ar prea mai fi vrut.
S-a instaurat o nouă orânduire: el plătea rate, ea cumpăra electrocasnice şi asternuturi de pat.
După un timp- zice-se la presiunea familiei (a lui sau a ei…nu ştiu sigur)- au făcut nuntă cu cheltuială şi dar de bani.
Până să se comită nunta, l-am întrebat dacă-i conştient că nu face decât să legalizeze o relaţie demult epuizată.
Răspunsul a fost năucitor: „da, dar aşa trebuie. Plus că-i fată bună”.

Alte întrebări n-am mai îndrăznit să pun.
În schimb îndrăznesc să fac scenarii bazate pe experienţa mea de om mediocru.
Când trebuie să fim singuri, să luăm viaţa cu linguriţa şi să trăim unicitatea fiecărei vârste….suntem căsătoriţi.
Când trebuie să fim căsătoriţi, să facem copii pentru lume şi să-i creştem… suntem, în cel mai fericit caz, singuri.
Sigur că sunt şi excepţii de la regulă….dar „pe afară-i vopsit gardul”.

Înţelepciunea lumii şi scrierile ei ne ajung din urmă de fiecare dată.
Nu întâmplător se spune: „Toate lucrurile îşi au vremea lor».

3 Responses to Despre singurătatea onestului

  • Mda, de-aia cad femeile-n cap dupa tipi adormiti care arata ca picati din alta galaxie! (cunoastem, le trezesc instinctele materne!). Si totusi sun de acord cu tine dintr-un punct de vedere: daca te apuci sa faci ceva, orice (inclusiv casnicia), apai ori il faci ori ba! Adica pana atunci tre` sa-ti fi trait exageraririle, asa incat nu te mai uiti in urma si nici in ograda vecinului. Ca se presupune ca stii deja cu ce se mananca.

  • Am vazut cupluri care s-au casatorit din dragoste, dar care s-au inselat reciproc si s-a mers mai departe ,fiecare cum a putut.Am vazut cupluri care s-au casatorit din iubire dar la scurt timp el ii zicea ei ” n-ai plecat inca? Nu intelegi ca trebuie sa aduc alta in locul tau?…. si ea neavand unde sa plece a suportat toata umilinta si „casnicia a mers mai departe”. Acuma eu intreb ……chiar este nevoie de iubire intr-o casnicie? Nu care cumva in casniciile reusite n-a fost chiar atit de multa iubire cit chibzuinta? Cum e mai bine? Cunosc barbati care sunt multumiti ca nevasta lor arata bine , au cu cine sa plece in vacanta, cine sa ii spele si sa le faca o fasole dar au mai multe amante, cunosc femei care spun ca au casnicii solide de 25 de ani, dar au profil ascuns pe net…..si iar intreb cum e mai bine? Numai Dumnezeu stie de ce este asa……

    • Iubire fara respect nu se poate, deci nu-i cu iubire. A fost indragosteala si-un fel de „te iubesc la disperare, ca gurita nu ma doare”. Pe urma, multa rutina si conveniente, cat cuprinde. Conveniente de 25 de ani. Nimic nou sub soare. Nu stim cum e mai bine. Fiecare face cum crede ca-i mai bine pentru el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(20) (19) (15) (14) (13) (10) (10) (6) (6) (6) (6) (5) (5) (4) (4) (4) (4) (4) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1)