Află ce mai facem
Cufarul cu Dichiseli
Check Google Page Rank

Despre singuratateAud şi citesc – unde nici cu gândul nu gândesc – reţete infailibile despre cum să fim fericiţi, cum să combatem singurătatea, să ne organizăm lumea şi viaţa, sfaturi şi-o infuzie de păreri menite să ne aducă liniştea.

De multe ori îmi vine-n minte că fiecare-i cu papucii lui: chiar dacă purtăm acelaşi număr, modelu’ şi uzura-i alta.

Câte bordeie, atâtea obiceie…Şi atunci- întreb retoric: de ce credem că deţinem adevărul absolut, că experienţa fiecăruia bate experienţa celuilalt? Dintr-o sfântă (şi fără rea intenţie) infatuare?..

Ne caracterizează adverbul “prea”. Trăim prea repede, vorbim prea mult şi iubim prea puţin. Într-o mare de “task-uri” muncite prea mult şi plătite prea puţin, într-o competiţie prea dură faţă de miză, ne rămâne prea puţin timp liber pentru noi.

Căutăm răspunsuri şi implicit linişte în cărţi de dezvoltare personală, în cursuri yoga. Şi căutăm printre picături să scăpăm şi de angoasele singurătăţii, de frica anilor care se aştern sterili, fără zâmbet de copil, fără viitor încadrat în linii definite.

Sănătate să fie, că găsim pe net tot ce avem nevoie:

–          13 sfaturi despre cum să mâncăm sănătos la micul dejun, prânz şi cină,

–          25 de sfaturi pentru o viaţă sexuală împlinită,

–          50 de sfaturi pentru petrecerea timpului liber,

–          Etc.

–          Etc…

3 Responses to Fericire-n singurătate

  • Refuzam mereu consecintele faptelor noastre … Noi, cei ce suferim, cei ce suntem atat de sensibili si ne impotrivim destinului. Noi, cei ce ne inchidem in noi insine pentru a nu suferi din nou… Noi, cei ce ascundem nemultumirile si privim in tacere lacrimile alunecand pe chip neputincioase … Noi, cei ce tipam in tacere nefericirea si strigam lumii intregi nemultumirea, continuand sa spunem tot sau sa nu spunem nimic despre noi. Impenetrabili , indiferenti si inchisi iubirii ce ni se ofera, inchisi fata de cei carora le pasa de noi si ar vrea sa ne ajute. Imuni in fata celor care sufera pentru suferinta noastra , fara sa ne dam seama ca suntem prizonieri in propriul univers in care doar noi existam, noi si suferinta… Noi, care credem ca avem mai multe drepturi decat altii, care credem ca nu suntem ca ceilalti, neavand curajul sa dam mastile jos pentru a privi cum eram si cum am ajuns… Noi, suntem cei care ucidem incet tot ceea ce avem mai frumos… O zi minunata.

    • ‘Refuzam mereu consecintele faptelor noastre’-consecintele faptelor noastre trebuie sa le luam ca un fel de ‘dat cu capul de pragul de sus’ daca tot nu l-am vazut cand trebuia.Atat timp cat le vom refuza, e un soi de neacceptare a trecutului.In fond, asta e-am gresit, invatam si mergem mai departe!
      ‘Ne impotrivim destinului’-habar n-am daca sa cred in consecinte karmice ori ba!Exista o psihoterapie care se numeste ‘psihoterapie karmica’;eu una prefer sa cred in intamplari nefericite sau oportunitati;primele nu ocolesc pe nimeni, oportunitatile-le valorificam sau ne scapa printre degete.
      ‘Ne inchidem in noi insine pentru a nu suferi mai rau’-Eu m-am inchis si autoizolat in crizele de depresie(fenomen absolut specific in acest caz).In rest mi-am zis ‘cui pe cui se scoate’.
      …’existam noi si suferinta’-mda-cunosc sentimentul-‘eu si suferinta mea’-deci sa ne intelegem bine-a mea(observati sper posesivitatea)…ajungi sa te balacesti in suferinta asta si sa te complaci -Tu cu Ea, incat te si deranjeaza telefoanele prietenilor, adicatelea cum isi permit ei sa-ti deranjeze…suferinta, curat tupeu!cunsoc ce inseamna suferinta, scapi fraiele, gandurile negre te gatuiesc parsiv…DA…uneori trecem prin asta, ca sa ‘ne trezim’ mai puternici.

  • Am ajuns aici pentru ca vorbim, scriem, citim, cumparam si visam prea multe si facem prea putine. Ca si in cazul sanatatii, ajungem sa vorbim despre fericire doar atunci cand nu o traim. Contrar spalarii creierelor noastre de catre regizorii de „romance” si de catre lanturile de hipermarketuri, fericirea nu este o stare de exceptie, la care sa visam cu limba scoasa toata viata fara a o putea avea vreodata, doar fiindca vanzatori de iluzii de talie mondiala au pus un anumit pret pe fiecare tip de „fericire” de pe rafturi. In realitate, omului ii trebuie mult mai putin ca sa fie fericit: sa fie sanatos si sa se simta la locul lui – intr-o familie, la job, intr-o societate… dar in primul rand, in propria lui viata. Pana la urma, fericirea, ca si frumusetea, e doar o chestiune de atitudine…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

(20) (19) (15) (14) (13) (10) (10) (6) (6) (6) (6) (5) (5) (4) (4) (4) (4) (4) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1)