Află ce mai facem
Cufarul cu Dichiseli
Check Google Page Rank

Despre SinguratateIeri am revazut «Moartea Domnului Lazarescu».
M-a umplut de-o asemenea furie incat la un moment dat am regretat ca am ales sa-l revad. Din nou mi-a facut rau.
Neputinta ma paralizeaza. Si pentru ca nimic nu este intamplator, mi-am amintit scene la care am asistat, scenele din film fiind trase la xerox dupa scenele din viata.

Pastrand proportiile, filmul pleaca de la un caz real. In «Moartea Domnului Lazarescu» stim ca pacientul va muri la un moment dat, dar nu atunci.
In realitate, omul a murit ca un caine.

In realitate, ore-ntregi, o asistenta si un sofer de la Ambulanta Bucuresti au plimbat in zadar un muribund, bolnav de TBC, de la un spital la altul. Pe om nu l-a internat nimeni. Nu avea asigurare, nu avea bani, nu avea relatii, nu avea pe nimeni care sa se intereseze de soarta lui. La fel ca mii de oameni din Romania.
Scoasa din rabdari, asistenta a decis sa-l abandoneze pe strada, dezbracat, cu branula in brat.
Firesc, omul a murit. Avea doar 52 de ani. Nu stiu de ce s-a nascut si care a fost rolului lui in lume.
Stiu doar ca merita o sansa la viata din partea celor ce-au jurat s-o salveze.

Se intampla in 1997. Anul de gratie cand ne-am compromis definitiv ca oameni.

Mediciii care au refuzat sa-l interneze au fost initial concediati dar reprimiti in sistem dupa ce valurile ororii s-au stins.
Au scapat basma curata. Nu stie nimeni cum ii cheama, poate am si ajuns la un moment dat la mana lor.
Asistenta a facut ceva ani de inchisoare, acum este medic psihiatru la un spital din Bucuresti.
Ultimul om pe mana caruia as da mintea cuiva.

Asistenta a fost doar varful iceberg-ului. Faptele medicilor au palit comparativ cu fapta ei. Dar medicii au fost initiatorii.
Isi mai aduce cineva aminte? Nimeni.
Si-a pus cineva problema ce-ar fi facut daca in locul barbatului singur pe lume ar fi fost mama, sau tatal, sau fiul?
Sau unul dintre noi?

Cu ani in urma am ajuns la urgenta cu dureri acute in abdomen.
Cu atat mai grav cu cat nu apelez la medic doar ca sa ma bag in seama, nu sunt ipohondra, n-am boli inchipuite.
M-am temut de un apendice rebel sau mai rau, desi pana atunci nu daduse vreun semn de suparare.
N-o lungesc. Dupa ce si-au dat cu presupusul 5 «specialisti», m-au palpat si bagat mainile in mine pana la cot, dupa 3 ore de plimbat de colo-colo nu aveam nici macar o bruma de diagnostic desi eram curbata de durere.
N-am primit nici macar un calmant dar m-am bucurat sa aflu ca am glicemie de nou nascut.
Am refuzat sa semnez orice fel de acte mi-au bagat sub nas si-am plecat la un spital privat.
Pentru ca mi-am permis extravaganta. Cei mai multi nu-si permit.

Nu generalizez. Dar nu se mai poate face primavara doar cu o floare si faptele bune ale multora dintre medici nu mai pot acoperi faptele rele ale celorlalti.

Va recomand «Moartea Domnului Lazarescu». Cea mai cruda radiografie a unui sistem in moarte clinica.

Si dupa ce-l vedeti, sa-mi spuneti ce-ati simtit. Si ce-ati face, acum si in viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

(20) (19) (15) (14) (13) (10) (10) (6) (6) (6) (6) (5) (5) (4) (4) (4) (4) (4) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1)