Află ce mai facem
Cufarul cu Dichiseli
Check Google Page Rank

despre singuratateDoi copii. El si Ea.

La inceput s-au iubit. Intens, patimas, pur si chiar impotriva tuturor: parinti, frati, prieteni, etc.

Li se tot spunea ca sunt prea tineri, ca se grabesc, ba chiar ca nu se potrivesc.

El, dintr-o familie dezorganizata, ”baietas de cartier”; Ea apartinea unei familii, desi modeste, cu reguli stricte si principii solide.

 

 

 

Erau cruzi pe atunci si au luptat violent pentru iubirea lor, cu pretul ruperii legaturilor cu parintii.

 

Anii au trecut, parintii le-au acceptat cumva iubirea, neratand niciun moment de slabiciune al relatiei pentru a le adresa clasicele ”ti-am spus eu! N-a fost niciodata potrivit pentru tine.”

Sau ”cand iti ziceam ca nu-i de nasul tau?? Spala-te pe cap cu ea!”.

 

A aparut si un copil si odata cu el si greutatile aferente care vin la pachet: oboseala, lipsa banilor, lipsa spatiului special amenajat pentru un copil, serviciile lor cu programe foarte lungi, lipsa timpului petrecut cu copilul, vesnicele discutii legate de relatia lor si lipsa relatiei lor cu copilul, etc.

 

Copilul a crescut pe la bunici, recompensat cu diferite forme de rasfat: tinute scumpe, gadget-uri pe masura, vacante exotice si mult tupeu, intocmai pentru a nu se pierde gena tatalui.

 

Nu se stie din care moment, El- familist convins- si-a construit un univers paralel din alcool iar Ea, obosita de tot ce viata parea ca ii oferise prost pana atunci, traia puseuri (alimentate de familie) de regrete, ajungand in discutii sa foloseasca tot mai des ”mai bine o ascultam pe mama si imi vedeam de viata mea”, ”nu stiu ce dracu am avut in cap cand te-am luat”, si ca si cum ar fi ascuns ce traia sub o masca, avea deja obsesia cochetariei excesive si a bijuteriilor scumpe.

 

Si cum viata stie sa nu te tina in monotonie, starea economica a tarii ii lasa pe amandoi fara servici, cu rate greu de platit, cu un copil rasfatat care nu se mai opreste parca din ”vrut” si cu o prapastie mare si adanca intre ei, ajungand nu straini, ci dusmani de-a dreptul.

 

Ea: ”Nu te mai suport! Cu tine sau fara tine, viata mea ar fi la fel!”

”N-ai fost niciodata alaturi de mine!”

”Mai bine as muri, sa nu te mai vad!”

El: ”Inceteaza cu istericalele! Ce-ai vrea sa fac? Sa te pazesc non-stop?”

”Numai prostii spui!”

 

Se mai jignesc un numar de ani, ea amenintand sistematic cu divortul, copilul – razant in peisaj cu problemele specifice varstei adolescentine, spectator la show- urile lor zilnice.

Curios, pe acelasi fond acid, isi serbau zilele de nastere cu public in exces (ca si cum le-ar fi facut in ciuda ca, desi nu au crezut, ei sunt inca impreuna) si foloseau orice prilej monden pentru a se afisa impreuna, desi nici nu isi vorbeau.

 

In febra sarbatorilor de primavara si verva organizarii concediului din vara, Ea, mai labila psihic ca niciodata (ganduri de sinucidere ii traversau mintea) si El, pierdut in mrejele alcoolului pe viata, afla violent de dureros cruntul diagnostic care o sa ii mai permita Ei sa il insoteasca in viata maxim un an.

Desi distrusi amandoi decid sa protejeze copilul de vestea dureroasa, proaspat primita.

El, zdruncinat din rarunchi, aburul alcoolului chinuindu-l fizic deja, plange, se zbate, se indatoreaza cautand solutii s-o salveze, sa cumpere cumva cat mai multe zile pentru Ea.

Ea, daramata psihic si fizic, cu un trup ce se degradeaza uimitor de rapid, traieste un cosmar…si din toata nenorocirea care planeaza nestingherita peste ultimele ei zile din viata, ii revine obsesiv dilema, matura de acum, sa mai ramana impreuna cu El sau sa divorteze?

 

Cu gustul ei dulce-amar, soarta, sub bratul generos al juramantului ” la bine si la rau, pana cand moartea ne va desparti”, ne poarta asa zeci de ani prin viata (pe altii plini de vanitate, pe altii goi si secatuiti de putere si aproape pe toti tulburi si inconstienti de faptul ca deciziile noastre, oricat de neinsemnate, sunt perfect responsabile pentru ceea ce traim in cuplu) si atunci cand suna ceasul vietii si dai sa te trezesti, tu, ce faci: te scuturi de belele? Sau te culci la loc?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

(20) (19) (15) (14) (13) (10) (10) (6) (6) (6) (6) (5) (5) (4) (4) (4) (4) (4) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1)