Află ce mai facem
Cufarul cu Dichiseli
Check Google Page Rank

Despre SinguratateIrina are 11 ani. Delicata ca un lujer, fata de portelan si ochi de smarald, este o minune pana cand deschise gura.

Din acel moment tot ce simti este sa-i infigi mana in parul prins cu talent in spelci colorate sau, daca ai un temperament mai putin coleric, sa-i intorci un mare spate si s-o ignori princiar.
In vocabularul ei nu exista cuvintele « te rog » si « multumesc », daca primesti un « buna ziua » este pentru ca insista parintii, te taie din vorba emanand aberatii in fond specifice unui copil de 11 ani, dar care nu ar trebui sa se amestece in toate discutiile adultilor.
Nu asculta de nimeni si de nimic, poate singura pentru care are o bruma de respect este catelusa Dina, care nu-i acorda nici cea mai mica atentie. Probabil n-a uitat cat a chinuit-o Irina cand era mai copilita.

O sa spuneti ca Irina este o alta mostra de proasta crestere si lipsa de educatie elementara. Nici pe departe.
Parintii Irinei sunt printre cei mai respectuosi oameni pe care-i cunosc, cu un bun simt putin comun zilelor noastre cand, « sa moara vecinul, sa-i iau capra », a devenit motto-ul concetatenilor de toate varstele.

Si atunci, cum este posibil ? Simplu. Parintii Irinei au crescut-o in spiritul prieteniei dintre ei si copil.
Pana la un punct, perfect in regula, cu conditia sa nu scapi haturile de la un punct incolo.
Inca de la o varsta foarte frageda, intre parinti si copii se desfasoara un joc al puterii, al testarii limitelor.
Cine se impune, in fata cui.
In mod firesc, parintele trebuie sa impuna reguli clare de conduita, si sa se tina de ele.
Ca in toate cazurile, respectul se castiga si, daca cedezi de prea multe ori, se poate duce foarte usor pe apa sambetei.

O intreaga generatie creste cu un comportament deviant din cauza lipsei de disciplina din viata de familie.
S-a ajuns la anomalii gen copii de 6-7 ani dusi la psiholog de parinti speriati pentru ca, atunci cand incearca sa impuna niste reguli, copii raspund agresiv, sunt stresati si plang isteric.
Stiu copii care la 8-9 ani nu merg singuri la toaleta, nu se spala pe maini dupa aceea, nu-si duc ghiozdanul sau nu mananc decat daca sunt serviti.
Si, surpriza ! Ce aud parintii de la psiholog ? Recomandarea de-a impune reguli fara ezitare, de-a implica copii in treburile casnice, de-ai incuraja sa devina independenti pentru a putea ajunge adulti cu incredere in fortele proprii.
Pentru ca un copil crescut fara reguli sau cu reguli contradictorii, mereu servit si in fata caruia se cedeaza mult prea des, va fi tanarul adultul care, odata patruns in lumea reala, nu se va descurca foarte usor.

Reversul medaliei este Andrei. La 4 ani, face singurel multe lucruri simple, de care este foarte mandru.
Trage apa la toaleta, dupa care se urca batraneste pe scaunel ca sa ajunga la chiuveta sa-si spele manutele si dintii, se incalta singur si-si strange jucariile dupa ce termina joaca. Mai bine sau mai putin bine, dupa cum poate el.
La pranzul de duminica ajuta la asezarea mesei, mananca singur si-si taie carnita din farfurie cu cutitul de plastic.
Este foarte fericit ca este util si mai ales laudat dupa, se simte important. In calatorii stie sa astepte la coada, sa salute, sa ceara frumos ceea ce doreste pentru ca plansul santajist i-a fost descurajat.
Cu siguranta, pentru foarte multi parinti toate astea par lucruri ingrozitoare care ingradesc copilul, dar eu zic ca sunt lucruri normale si de bun simt. Si nu cred ca Andrei va avea nevoie de psiholog pe la 6-7 ani sau mai tarziu.
Copilul trebuie sa isi cunoasca si indatoririle si limitele, trebuie invatat si directionat. Autoritatea bine directionata este mai mult decat benefica.

Cu adevarat, deschiderea este foarte importanta. Comunicarea, destainuirea copilului despre experientele traite, nu si invers- copilul nu este confidentul parintelui.

Dar in fond, fiecare isi creste copiii cum vrea, important e ca acestia sa se poata descurca singuri cand va fi nevoie.
Nu vad insa cum poti sa fii prieten cu un copil de la 3 la 18 ani, in toate etapele vietii lui.

Prietenia inseamna nu acceptarea tuturor greselilor ci explicarea cu rabdare a efectelor, inclusiv sanctiunile.
Prietenia inseamna sa petreci mult timp cu copii, sa-l antrenezi alaturi de tine in diverse activitati, inclusiv de joaca.
Prietenia inseamna supraveghere si indrumare permanenta.
Raportat la varsta, copilul trebuie sa aiba micile sale indatoriri, ca altfel cresc copii doar cu drepturi iar parintii raman doar cu obligatii…

Mi-ar placea s-o vad pe Irina peste vreo 20 de ani. Dar am asa o senzatie….ca mi-ar placea s-o vad mai de departe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

(20) (19) (15) (14) (13) (10) (10) (6) (6) (6) (6) (5) (5) (4) (4) (4) (4) (4) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1)