Află ce mai facem
Cufarul cu Dichiseli
Check Google Page Rank

Despre SinguratateIn calitate de cetatean cu drepturi si obligatii, ieri am petrecut 2 ore deosebit de instructive la un ghiseul obscur de la administratia financiara. Mi-am platit impozitele pe oleaca de venit, mai exact 16.2% din ce-am produs.

Pe langa mine persoane de toate categoriile: de la doamne parfumate violent cu esente grele, aferate si pretioase, si pana la bunici total debusolati, care se rugau de unii si altii ba sa le completeze cate o hartie, ba sa le explice inca odata ce-a vrut sa zica functionara nervoasa, transpirata si cu parul in ochi.

 

 

Imi propun sa iau un calmant usor ori de cate ori am de rezolvat genul de treburi total dezagreabile.
O prietena mi-a vandut un pont, se numeste «zambitor si relaxat». Ca sa-mi amintesc sa-l inghit ar trebui sa-l iau in tandem cu lecitina injectata in vena. Niciun sacrificiu nu-i prea mare pentru sanatatea mea mentala.

… Langa mine, o femeie plina de importanta explica alteia cu mult mai modeste si vizibil intimidata de importanta doamnei, ce noroc are cu copii plecati in tari straine, care-i trimit bani peste bani, altfel nu s-ar descurca in tara asta imposibila. De fapt, ce noroc avem cu toti ca trimit bani romanii din strainatate. Altfel, vai si amar…

… Vad ca inca dainuie mitul prin care plecatii, care au trimis bani rudelor, ne-au tinut cursul valutar si ne-au scos din foame. Ma gandeam ca persoana fizica subsemnata s-a tinut singura. Activitatile economice unde a participat au scos bilant pozitiv. Adica a cheltuit mai putin decat a produs. Din diferenta au rezultat alte salarii, profit, impozite, TVA.
M-am intrebat retoric, cine pe cine a tinut?

… Mi-am propus sa tac, desi ma costa enorm pentru ca este un efort maxim si epuizant. D’asta spun ca mi-ar trebui “zambitor si relaxat” injectat in vena.
Statul la coada la platit taxe este cea mai cruda radiografie a lumii in care traim. N-o sa vezi domni bine imbracati si asortati, n-o sa vezi persoane calme si binevoitoare, n-o sa vezi posete din piele de crocodil si nici escarpeni din catifea.
O sa vezi multa saracie, frunti transpirate, agitatie si nedumerire.

… Dupa ce-a terminat de ridicat in slavi bunatate de copii occidentali, doamna a trecut la o fina analiza a vietii politice. Dom’ne, toti e niste hoti. D’aia n-a votat nicioadata, cu cine sa voteze? N-o reprezinta nimeni.
Mi-a urcat in cap tot sangele neamului de daci adormiti si neadormiti din veacul vecilor si-am intrebat cat am putut de calm: «in 24 de ani de asa zisa democratie, chiar nimeni? Chiar nicio parere, nici macar o slabiciune, nici macar Petre Roman, idolul femeilor sexagenare? Daca-i asa, de ce n-ai emigrat in tara copiilor tai? ca asa cum nu esti de acolo, nu esti nici de aici!»

… Doamna afectata este o picatura in ocean. Doar ca de la atatea picaturi, au dat raurile pe afara. Au iesit din matca si-au maturat tot ce le-a stat in cale. Nu ajunge ca suntem batuti de soarta, ne mai bate si Dumnezeu.
Sau poate tocmai din cauza asta.
Scandalurile de coruptie se tin lant. Nu stiu daca din cauza ca-i an electoral si miza ciolanului este uriasa, nu stiu ce mascheaza si care sunt adevarate ordinarii care trebuie rezolvate in umbra prafului in ochi.
La noi functioneaza perfect teoria conspiratiei.
Este atat de grav ce se intampla, ca-mi vine sa spun «mai rau nu se poate».
Dar se poate. Timpul ne-o va dovedi.

… La un moment dat am crezut ca nu suntem toti prosti.
Am crezut ca patronii firmelor care au dat faliment din cauza impozitelor monstruoase  vor avea un cuvant de spus, votand.
Am crezut ca medicii si profesorii mintiti si umiliti vor avea un cuvant de spus, votand.
M-am incapatanat sa cred ca «Acces Direct» si emisiunea lui Capatos vor mai scadea in rating.
M-am incapatanat sa cred ca romanii nu vor uita de “tiganca imputita”, de guvernele Boc si Ponta, de tupeul jegos al infractorului Becali, de umilinta si bataie de joc a interlopilor protejati de politie.
O femeie care a furat cativa bulbi de flori a primit 2 ani jumatate de inchisoare. Marii infractori din fotbal care au tras teapa statului milioane de euro, maxim 6 ani fiecare. Vor iesi dupa 2 ani de asa zisa inchisoare in conditii de lux, dupa care trag la umbra in Thailanda. Doar au bani sa ne ingroape pe toti.
Am crezut ca la un moment dat va fi mai bine azi decat a fost ieri. M-am inselat.

Ponta trateaza cu Dan Diaconescu sa-i dea nu’s ce minister, are nevoie de voturi. Ca doar Dan Diaconescu are capital de imagine, 6 ani a cautat-o pe Elodia prin tomberoane. Toata lumea a uitat de marele circ national legat de privatizarea Oltchim, fapta pentru care, intr-o tara normala, facea ani de puscarie. Nu-i face. Presupunand prin absurd ca s-ar sesiza cineva, are imunitate.

M-am saturat de concluzia fireasca pusa oricarei probleme, «romanii isi merita soarta». Cine mi-o va mai servi doct, risca sa-i infund palaria pe gat. Eu nu-mi merit soarta dar sunt fortata sa ma supun majoritatii.

Uneori simt ca nu mai apartin acestei tari. O tara unde alegerile se castiga cu autobuzul si-o pereche de papuci, o tara unde votul meu este egal cu al celui care primeste 50 lei sau o galeata cu produse alimentare pentru o stampila, o tara care tocmai ce-a consfintit triumful suprem al analfabetilor, al hotilor, al securistilor si al curvelor.
Imi pare rau, sunt un simplu rezident in tara lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

(20) (19) (15) (14) (13) (10) (10) (6) (6) (6) (6) (5) (5) (4) (4) (4) (4) (4) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1)