Află ce mai facem
Cufarul cu Dichiseli
Check Google Page Rank

Despre singuratateMă pregătesc de nuntă. Prieteni dragi, naşi şi fini, petrecerea va fi prilej de mare amuzament, revedere cu amici pierduţi prin lume, dans şi voie bună.

Nu sunt mare amatoare de nunţi. Merg cu drag la cei pe care-i iubesc şi cu şuturi în spate la cele bifate din te miri ce obligaţii trecute sau viitoare.

Asta e, nu eu am făcut sistemul, nu eu o să-l schimb.

Mai trebuie să curgă multă apă pe gârlă până ce nunţile vor fi strict pentru sufletul mirilor şi nu pentru imagine şi desfătarea invitaţilor.

Oricum ar fi si oricât ar dura fericitul eveniment, reflectoarele sunt puse far pe mireasă, analizate şi despicate în fire multe şi mici rochia, machiajul, părul, voalul, buchetul, aranjamentele florale, sarmalele şi tortul, se iscă adevărate războaie de supremaţie între familii despre cât şi cine participă financiar şi ce pretenţii emite în contrapartidă.

O femeie-i vedetă absolută de 2 ori în viaţă: când este mireasă (de preferat o singură dată, după a 3-a încercare eşti suspectă că faci nunţi pentru zestrea celei de-a 4-a) şi când este proaspăt văduvă, petrecându-şi răposatul dintre cele lumeşti către cele cereşti.

Deşi este mult praf adunat pe albumul primei şi singurei nunţi la care am fost solistă, în calitate de participantă la ale altora nu pot să nu-mi amintesc de emoţiile trăite atunci.
Chiar dacă iubirea, parafată cu jurăminte de nuntă la popă şi dar la naşi, şi-a stins licuricii jucăuşi şi ne-am despărţit decent cu partaj de comun acord, simt şi acum importanţa evenimentului, în timp ce imaginea mirelui s-a estompat în ceaţă.

În primul rând este cea mai obositoare, înnebunitoare şi capie treabă să faci cununia civilă şi religioasă în aceeaşi zi.

Am trăit 24 de ore sărite de pe fix, din care n-am înţeles nimic: cununia la ora 10:00, aşa că trezită de la ora 6:00 la 7:00 eram deja la coafor, hair specialista a întârziat juma’ de oră timp în care deja fabricasem câteva planuri de asasinat bine simţite.
Frizura n-a ieşit ca la repetiţie astfel încât la 9:30 reuşisem, smulgându-mi parte din podoaba capilară încleiată cu fixativ, să arajez cu o mână un ultim cârlionţ rebel şi cu alta să-mi pun oleacă de fard pe ploape.

Transpirată şi cu părul în ochi am zis un “mdaaaa” mormăit. Mă grăbeam, trebuia musai să fac ultimele aranjamente la restaurant plus de plimbat tortul de la umbră la soare şi de la soare la umbră.

Până să plec am făcut faţă cu brio primului val de pupături.
Atunci nu mi-am dat seama că până la finalul celor 24 de ore urma să mai trec din tsunami-ul de pupăceli de încă 3 ori: la biserică, după oficierea preafericitului eveniment, la restaurant, întâmpinând musafirii, şi la final de petrecere, când lumea a plecat uşurată de bani şi voie bună.

Am avut teribila inspiraţie să aranjez invitaţii la mese, cartonaş cu nume pe crenguţe de brad, astfel încât nici bine n-am ajuns la biserică că au început reclamaţiile:
“ nu vreau să stau lângă tanti Geta, clefăie cu proteza şi vorbeşte numai despre rezbelul de la ‘48”,
“ uite care-i treaba, mă deranjează Vasilescu, salivează numai în decolteul meu şi mai are şi un ochi la faină şi altul la slănină”,
“ aaaaa… să ştii că eu parolez dacă stau la masă cu soacră’mea, chiar trebuie să înghit sarmaua cu noduri???”…şi etc.

Am fost atentă cu toţi invitaţii, am dansat la comandă neapărat meneaito şi dansul pinguinului, nu m-am distrat, nu m-am schimbat de rochia care a ocupat 50% din încăpere, n-am băut decât apă, am fost moartă de oboseală şi culmea, de foame.
Evident, după miezul nopţii, am fost furată şi recuperată cu o ladă de whisky.
Asta cu furatul m-a scos din fire cel mai tare: toată lumea ştia că asta-i procedura şi la un moment dat mireasa este furată dar cu toate astea, mirele a făcut o criză de enervare.
Iar eu, ca să-mi răzbun mulţii dracii acumulaţi, am scos un pantof şi l-am cârpit în cap cu sete pe unul din răpitori.

Multe şi mărunte, făcute sandiwch cu nervii întânşi la maxim; când aud de nunţi cu 200 de invitaţi simt şi acum o crampă dureroasă intuind logistica din spatele fericitului eveniment.

Făcând borş din toate, hotărâtă încă de atunci să nu mai fiu solistă nici dacă îmi cere mâna Banderas arătând ca la 20 de ani, pot să spun aşa:

– Fă nuntă doar daca simţi cu adevărat nevoia binecuvântării lui Dumnezeu. Nu pentru lume, nu pentru dar, nu ca să fii vedetă, nu ca să fii în rândul lumii.

– Simte-te prinţesa balului şi poartă-te ca atare. Nu dansa cu bărbatul tău pentru că trebuie, ci pentru că este ultimul lucru pe care vrei să-l faci înainte de sfârşitul lumii. Fii mulţumită, zâmbeşte cu sufletul şi plângi de fericire.

În fond, dacă tot am decis să schimbăm viaţa de unul singur cu relaţia de cuplu, măcar să fie doar cu drag din drag.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(20) (19) (15) (14) (13) (10) (10) (6) (6) (6) (6) (5) (5) (4) (4) (4) (4) (4) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1)