Află ce mai facem
Cufarul cu Dichiseli
Check Google Page Rank

Singur-prea puțin, în doi-prea mult/Despre SingurătateAm cunoscut oameni singuri care și-au asumat statutul și au abandonat demult orice tentativă de a schimba situația, așa cum am cunoscut și oameni care nu se simt întregi decât într-o relație, și pentru asta își caută cu disperare fericirea sau sunt instalați confortabil în cocleala numită singurătate în doi.

Nu cred să mai fie vreun mare secret motivele pentru care sunt atâția oameni singuri cuc sau singuri în doi, deși conștient și subconștient tânjesc să fie în cuplu.
Cauze sunt destule și când crezi c-ai pus degetul pe rană, constați că mai era “ceva” neimaginat sau imaginat insignifiant, care-ți dă peste cap toate prognozele și speranțele.

Unul dintre motivele de durere ar putea fi competiția în cuplu: nu-i bună.

Nu-mi place concluzia asta pentru că aruncă relația de cuplu într-un con al sentimentelor care nu te onorează nici ca persoană, darmite ca partener: invidie, gelozie, resentimente, trufie, încăpățânare.
Competiția duce la confruntare și jocuri de putere. Cine are ultimul cuvânt? Și mai ales, de ce?

Cel mai la îndemână exemplu vine de la cuplurile cu vieți profesionale trăite intens, la pachet cu pretenții pe măsură.
Știu o pereche angrenată în funcții de conducere, fiecare la nivel de top management, unul lucrează în România, altul la Londra, se văd uneori în weekend între 2 avioane.
Soțul îmi relata că-și așteaptă soția de fiece dată cu reală emoție, se simt bine așa și lucrează cu reală plăcere.
Au o situație materială de excepție dar nu au copii. N-au avut timp până acum, deși sunt bine trecuți de 40 de ani.
Ascultând povestea mă gândeam la 2 aspecte, primitive de altfel: nici să dorească la disperare și nu au cum să facă copii (deh! distanța-i mai mare decât… iubirea) și banii ăia mulți, când o să-i cheltuie? Ce-i drept servesc anual câte un concediu deosebit de luxos, dar lumea și viața nu se rezumă la cât pot face și drege în 2 săptămâni de așa zis relâche, când nu știu ce să facă mai întâi.
Cred că niciunul nu-și permite să lase garda jos, de obrazul celuilalt. Este un exemplu de înțelegere deformată a egalității sexelor, fără să submineze inteligența vreunuia dintre ei.

Dominația în cuplu- mai ales când domină femeia- nu duce la prea mare fericire.

Reușesc cei care au măsură în toate, și, stând strâmb și judecând drept, cred că asta-i rețeta fericirii în cuplu.
Dincolo de așa zisă iubire adevărată, după cum bine declara un bun amic soției personale: “tu ești iubirea mea adevărată, crapați-aș capul câteodată”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(20) (19) (15) (14) (13) (10) (10) (6) (6) (6) (6) (5) (5) (4) (4) (4) (4) (4) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1)