Află ce mai facem
Cufarul cu Dichiseli
Check Google Page Rank

prima iubire/despre singuratatePrin clasa a X-a m-am îndrăgostit întâiași dată pentru prima oară.

Abia ce începuse şcoala, era un septembrie arămiu şi cald, cu mormane de pepeni dulci şi zemoşi, miros de pastramă la grătar şi must proaspăt stors.

Pe băiat îl chema Cetin şi venea prin transfer de la altă şcoală.

Dacă ar fi să-l descriu cu vorbele de acum, aş zice că era de-un exotism nebun: jumătate turc jumătate român, moştenise arămiul pielii tatălui şi ochii verzi genaţi ca mătura ai mamei.
Dacă ar fi să-l descriu cu mintea de atunci, aş zice c-am picat în nas de atâta frumuseţe, de nu văzusem nici în poze.

Drept şi tăcut, s-a aşezat în prima bancă, a aşteptat cuminte să vină diriginta, l-a prezentat şi asta a fost.
De-a doua zi era de-al clasei, mai exact de-al fetelor, care nu-l lăsau o clipă să răsufle. Dar asta n-a contat.
N-am fost vreo frumuseţe de fată, n-am avut haine prea noi sau prea elegante, dar am avut… “ceva”.
Astfel încât, la nici o lună, mi-a trimis un desen transpirat făcut cu-n stilou chinezesc cu peniţă zisă din aur: 2 inimi legate c-o fundiţă şi-o întrebare simplă: “vrei să fim prieteni?”

Am sărit într-un picior de fericire, am pupat bileţelul de l-am albit, am scris un “DA” apăsat şi l-am trimis retur prin colega bosumflată care cam bănuia ce scrie acolo de m-a fericit în aşa hal.

Poate cu adevărat iubire înseamnă să simţi şi după 30 de ani aşteptarea întâlnirilor şi fiorul primului sărut, trandafirul uitat pe-o bancă în parc, prăjiturile “savarina” urmate de-un cico, plimbările de duminica după amiază şi temele făcute în pauză, porecla “Corcoduşa” pusă pentru că mereu găseam un nod în câte o papură, primul “te iubesc” spus într-o doară în timpul unui meci de volei, ruşinos pierdut pentru că-mi tremurau genunchii de emoţie.

Nimic nu m-a pregătit pentru momentul în care i-am cunoscut familia: am avut parte de cea mai mare surpriză din viaţa mea de până atunci.
Cetin avea 10 fraţi şi cu toţii- părinţi, copii, bunici- locuiau în 2 apartamente cu câte 4 camere fiecare.
Părinţii- profesori de muzică- au îndrumat copii către un instrument anume astfel încât 4 din cei 10 copii cântau la chitară clasică şi 2 la pian.
Mama, femeie falnică şi aprigă, că altfel nu se putea să ţii în frâu 6 băieţi şi 4 fete, mi-a spus că sunt prima “prietenă” care le trece pragul, mi-a dat porţie dublă de chec şi a zis că-i cu ochii pe mine să nu carecumva să-i “stric” băiatul.
Nu prea mi-a fost clar ce-a vrut să spună, am întrebat timid “adică… cum?”, m-a privit tăios şi-a zis “las’ că ştii tu”.
Nu ştiam dar m-am simţit foarte importantă. Aveam “ceva” cu care puteam să fac oleacă de stricăciuni.
Mai rămânea să aflu ce, să zic şi altor fete, că doar aveam o grămadă de amice.
A fost prima mea întâlnire SF cu o viitoare soacră mare.

Anii au trecut, drumurile ne-au dus în cele 4 zări, ochii care nu se văd se uită, viaţa a curs cum a vrut dar mai ales cum a putut. Nu l-am uitat pe Cetin şi fraţii lui, poate şi pentru că cel mai mare este unul dintre cei mai talentaţi interpreţi români la chitară acustică.

L-am revăzut pe Cetin după 30 de ani.
La coadă la ANAF, într-o mare de oameni cu nervii praf din cauza funcţionarei grase şi impertinente, cineva îmi ia mâna şi şopteşte “Corcoduşa tot Corcoduşă şi după 100 de ani!”

Dacă nu m-ar fi abordat nu l-aş fi recunoscut. 30 de ani schimbă mult un om dar aş fi vrut să cred că nu atât de mult încât să ajungă de nerecunoscut. N-a rămas nimic din băiatul falnic ce promitea viitor de aur bărbatului în devenire.
A ajuns doar un ins din mulţimea gri a oamenilor resemnaţi care nu trăiesc, doar supravieţuiesc.

Oamenii care s-au iubit cândva şi s-au despărţit n-ar trebui să se revadă.
Trăind vremuri prea agitate şi lipsite de fond, avem nevoie de imagini nealterate de timp, de amintiri din drag şi nostalgie.
Cu ajutorul cărora să oprim timpul în loc, să zâmbim aducerii aminte şi să ştergem pe furiş o lacrimă de dor.
Apoi să mergem mai departe şi să aşteptăm ziua de mâine, oricât de înnourată se anunţă a fi.

5 Responses to Singurătatea primei iubiri

  • 30 de ani sunt enorm de multi…si mie mi s-a intamplat sa nu mai recunosc anumiote persoane dupa niste ani!

  • Interesanta concluzie….un fel de mortii cu mortii si vii cu vii: nu-i mai vedem (nb, cei iubiti), dar ne aducem aminte de ei, ba ii mai si pomenim :))

    • „Oamenii care s-au iubit cândva şi s-au despărţit n-ar trebui să se revadă.
      Trăind vremuri prea agitate şi lipsite de fond, avem nevoie de imagini nealterate de timp, de amintiri din drag şi nostalgie.”

      Este doar parerea mea….nu-i nevoie sa fie si a ta…))))

  • Cred ca mai bine spus este „unicitatea primei iubiri” , care nu se uita niciodata. Cred ca tot ceea ce facem in viata asta pentru prima data (ma refer la lucruri importante) nu se uita tocmai pentru ca reprezinta debutul. Insa prima iubire nu se uita pentru inocenta sentimentelor si atat. Nu multe relatii initiate la 16 ani au rezistat in timp, si e normal. La acea varsta avem tendinta de a idealiza partenerul. Cu trecerea timpului ne dam seama ca pe-afara e vopsit gardu’ si’nauntru leopardu”! :). Eu consider ca iubirea „adevarata” este cea de maturitate, atunci cand aparentele nu ne mai pacalesc, cand ai disponibilitatea, daca o ai, de a accepta omul de langa tine cu bune si rele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(20) (19) (15) (14) (13) (10) (10) (6) (6) (6) (6) (5) (5) (4) (4) (4) (4) (4) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1)