Singuri printre singuri

Îmi amintesc o zi anume. Începută la job la 8:00 şi terminată la 19:00, plină de şedinţe şi discuţii interminabile, puseuri de orgolii mai mult sau mai puţin profesionale, la limita raţionalului.

Am încheiat-o forţat la 19:00, trântind uşa de la birou şi jurându-mi (a n-a oară) să învăţ odată pentru totdeauna că nimeni nu-i de neînlocuit.

Cu lipsă totală de chef pentru lume şi viaţă, m-am urcat în maşină şi-am pornit spre casă; trecând pe la Romană, am gasit un loc de parcare şi-am oprit pur şi simplu, fără niciun plan.

Drumul m-a dus la Cărtureşti, unde am petrecut 2 ore minunate printre cărţi şi albume, citind şi răsfoind, uitând de stress, neînţelegeri, orgolii. Mi-am ales şi cumpărat carţi de 250 ron. Mai ales Ileana Vulpescu, pe care o simt că a scris fiecare rând pentru mine.

Ajunsă acasă am oprit la un restaurant care-mi este tare drag: am mâncat excepţional, am băut un vin de colecţie răsfoind cărţile cumpărate, acompaniată de zumzetul delicat al terasei şi muzicii lui Enya.

M-am adunat în casă spre ora 23:00, cu bateriile încărcate, fericită ca după vizita lui Moş Crăciun.

Am dormit buştean şi a 2-a zi am luat-o de la capăt. Dar nu mai conta: câteva ore m-am decuplat.

Când am zile proaste- şi în ultimul timp am destule- mă remontez cu un film bun, o piesă de teatru, o masă deosebită, un parfum sau o bluză vaporoasă. Îmi cumpăr flori sau merg la cosmetică.

Şi de fiecare dată nu pot să nu mă întreb: ce fac oamenii singuri fără un minim de confort financiar? Am o cunoştinţă: femeie, 35 de ani, cu 2 joburi, trudind până la greaţă fizică pentru plata ratei la o garsonieră; nu şi-a mai permis de ani vreo mică escapadă de plăcere. Nu-şi permite să aibă zile proaste şi dacă o întrebi ce-şi doreşte cel mai mult şi mai mult, răspunde simplu: “Să dorm. Atât”.

Şi atunci- mai mult ca oricând- mă simt atât de vinovată că permit vieţii să mă trăiască ea pe mine, în loc s-o trăiesc eu pe ea.