Află ce mai facem
Cufarul cu Dichiseli
Check Google Page Rank

Romanii aveau o zicală „verba volant, scripta manent” – vorba zboară, scrisul rămâne.

Mi-ar plăcea să cred că fost spusă pentru a trasmite înţelepciune şi istorie urmaşilor urmaşilor din veci de veci.
Dar mai cred că a fost spusă şi pentru a da greutate şi parafa înţelegeri pentru că omul, mereu supus tentaţiei şi greşelii, să nu mintă sau răzgândească, sau, dacă o face, să suporte consecinţe asumate.

Trăim acut sub sintagma “e cuvântul meu de onoare. Eu mi-l dau, eu mi-l iau”.
Am auzit-o spusă de indivizi pe care-i credeam monument de verticalitate şi am înţeles că, pe de-o parte, pe afară-i vopsit gardul şi-năuntru leopardu’, şi, pe de altă parte, cunosc atât de bine la oameni încât îmi trebuie meditaţii, bonă, baveţică şi cerc.
Din cauza asta îmi place să ştiu de la bun început cum stau. Din start renunţ la un aranjament dacă se materializează cu concluzia “hai să facem şi ne înţelegem noi pe urmă”.

Lumea este permanent supusă schimbării, semnătura a devenit perimată (mi-am dat seama prin clasa a III-a când semnam carnetul de note mai bine decât mama) şi a fost necesar încă ceva pentru dovada autenticităţii: pe vremuri se numea sigiliu sau pecete sau ştampilă.
La dex zice asa: ȘTAMPÍLĂ, ștampile, s. f. […] semn, inscripție sau emblemă care se aplică pe un document pentru a-i da valabilitate, … , pentru a le arăta proveniența sau apartenența etc.

SuperBlog 2013 şi  Logo-vectorial-stampile-online mi-au pus imaginaţia la încercare întrebâdu-mă ce emblemă m-ar reprezenta. Cu alte cuvinte….îmi asum ce scriu?

Scriu despre singurătatea oamenilor şi dintre oameni, dorinţe şi fapte, lume şi viaţă.
Primesc în schimb întrebări şi aşteptări la care răspund că adevarul absolut este iluzie, în situaţii identice oamenii pot simţi şi acţiona diferit.
Celor care regăsesc în poveştile mele finalul dorit lor, le-aş da un certificat de vindecare cu menţiunea că nu există problemă fără rezolvare, chiar dacă viaţa bate filmul şi câmpii.ss
Important este să decizi şi acţionezi având conştiinţa împăcată, chiar dacă victimele colaterale îţi vor arunca cu vitrion în ochi şi-ţi vor trece numele pe pomelnice date la vrăjitoare.

Mi-ar plăcea să-mi deschid un service pentru inimi.
Să găsesc sfatul protrivit şi cuvintele care să aline.
Şi aş ştampila reţeta pentru acasă cu specializarea mea. Sună bine, nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

(20) (19) (15) (14) (13) (10) (10) (6) (6) (6) (6) (5) (5) (4) (4) (4) (4) (4) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1)