Intr-o vreme era la mare moda Paulo Coelho.
Am citit «Alchimistul» dupa ce-a trecut furia si extazul momentului cand toate domnitele rujate serveau expresii si citate din carte drept reguli ale unei vietii absolut si pe deplin fericite.
Am citit si alte carti ale lui, dintre toate mi-a placut «Veronica se pregateste sa moara», dar in fond toate sunt in mod subliminal carti de dezvoltare personala.
Am citit despre un studiu iniţiat de Universitatea Harvard, care a durat 75 de ani, a costat 200 mil.$ (da, aţi citit bine: două sute milioane dolari) şi s-a ocupat cu stabilirea motivelor care îi face fericiţi pe bărbaţi.
Să privim latura bună: pe de-o parte, m-am lămurit că nu doar cercetătorii britanici au probleme cu nervii capului, şi, pe de altă parte, noroc că nu s-au ocupat cu motivele care le face pe femei fericite. Ar fi durat 175 de ani. Mai mult
Aud şi citesc – unde nici cu gândul nu gândesc – reţete infailibile despre cum să fim fericiţi, cum să combatem singurătatea, să ne organizăm lumea şi viaţa, sfaturi şi-o infuzie de păreri menite să ne aducă liniştea.
De multe ori îmi vine-n minte că fiecare-i cu papucii lui: chiar dacă purtăm acelaşi număr, modelu’ şi uzura-i alta.
Câte bordeie, atâtea obiceie…Şi atunci- întreb retoric: de ce credem că deţinem adevărul absolut, că experienţa fiecăruia bate experienţa celuilalt? Dintr-o sfântă (şi fără rea intenţie) infatuare?.. Mai mult