Află ce mai facem
Check Google Page Rank

la bine si la rau

despre singuratateDoi copii. El si Ea.

La inceput s-au iubit. Intens, patimas, pur si chiar impotriva tuturor: parinti, frati, prieteni, etc.

Li se tot spunea ca sunt prea tineri, ca se grabesc, ba chiar ca nu se potrivesc.

El, dintr-o familie dezorganizata, ”baietas de cartier”; Ea apartinea unei familii, desi modeste, cu reguli stricte si principii solide.

 

 

Mai mult »

Dependenta Despre SinguratateLa DEX zice aşa:  „dependent(ă), dependenţi: care depinde (de cineva sau de ceva); care nu este autonom.

De fiecare dată când auzim cuvântul „dependenţă” ne gândim la droguri, alcool, tutun, scăpând din vedere faptul că, într-o mai mică sau mai mare masură, orice lucru poate da dependenţă: muncă, control, sex, mâncare, mamă perfectă.

Greu asta cu dependenţa.

Pentru că dependenţa poate lua toate formele posibile şi dacă stai bine să te gândeşti nu cred să existe persoană absolut şi total independentă. Mai mult »