Află ce mai facem
Cufarul cu Dichiseli
Check Google Page Rank

Horoscop răutăcios CapricornSimbol: Capra de mare. Jumătate capră, jumătate pește. Un țap bătrân. Și alunecos și rece, ca un pește. O fi dragostea o parte a vieții dar animalul ăsta ciudat are drept scop să ajungă în vârful muntelui.

Element: Pământul. Emotivitatea comparabilă cu cea a unui bolovan și ambiția dură ca granitul sunt materia prima din care e construit psihicul de fier-beton al nativului. E nevoie de daltă și baros ca să îi sfărâmi carapacea. Pământul Capricornului e ca un munte cu crevașe adânci, piscuri ascuțite și pietroaie, în echilibru instabil printre care Țapul face slalom cu grație, în drumul său neabătut spre culme. Nu același lucru e valabil pentru tine. S-ar putea să te prindă vreo alunecare de teren care să te facă praf dacă nu ții pasul cu el.

Calitate: Cardinal. Este moartea pasiunii. Numai muncă fără pic de distracție sau preludiu fac din Capricorn un țap foarte plicticos.

Guvernator: Saturn, zeul vieții dure și al banilor lichizi.

Activitate preferată: Să fie condescendent.

Cartea preferată: „Cele zece secrete ale dominației mondiale”.

Model în viață: Mr. Freeze din Batman.

Idol romantic: Hercule Poirot.

Slujba ideală: Consilierul financiar al lui Hagi Tudose.

Prima întâlnire ideală: Într-un seif blindat al unei bănci, unde să și-o tragă pe mormane de bancnote noi de 500 lei.

Fraza cheie: „Nu poți să fi prea bogat sau prea slab”.

Fraza de agățat preferată: „Mi-ar plăcea să ți-o trag, dacă am timp”.

Parte a corpului: Genunchii. Veșnic zdreliți de la atâta îngenuncheat în fața seifului personal.

Zona erogena: Genunchii. Tu în genunchi în fața lui.

Stil romantic: Șef.

Ciudățenie sexuală: Să o facă la birou. Stă cu un ochi pe tine și cu celălalt pe indicele bursier.

EL

  • Puternic, te poți baza pe el, un pic timid, se îmbracă impecabil indiferent de venituri, se poartă ca un gentleman și probabil că are afacerea lui personală, este foarte manierat și pare puțin demodat DAR
  • Ia foarte în serios relația pe care o aveți, indiferent de părerea ta despre acest subiect,
  • Caută aprecierea altora ca să îți demonstreze ce grozav e el,
  • O să ajungă în vârf prin orice mijloc. Un exemplu concludent e Al Capone. În același timp, caută să fie și un membru respectat al comunității,
  • Foarte rar o să îți zică „te iubesc”, în capul lui femeia trebuie să fie supusă,
  • Are o atitudine rigidă în dragoste ca și în toate celelalte aspecte ale vieții. O să dureze ceva timp până să scape de inhibiții,
  • A inventat standardele duble. Din cauza lui mai există încă școlile de bune maniere,
  • E condescendent, orb și surd la sentimentele oricui altcuiva în afară de el,
  • Are ideea că trebuie să fie stăpânul absolut în casă,
  • E zgârcit,
  • Nu o să își murdărească mâinile decât dacă trebuie neapărat,
  • Vrea pe cineva care să arate bine pe lângă el, nu să gândească,
  • Vrea să-i fii fidelă ca un câine și la fel de devotată ca fanaticii fundamentaliști,
  • Dacă îi rănești ego-ul, o să se distanțeze instant de tine.

EA

  • Are stil și maniere perfecte, poate să fie deschisă sau rezervată, în funcție de situație, e practică și cu mult bun simț, vrea un partener puternic, ambițios și care are planuri solide pentru viitor DAR
  • E snoabă. Vrea la cele mai bune restaurante, cluburi, magazine,
  • Salariul și familia partenerului sunt două dintre criteriile de bază când iese cu cineva,
  • Se poartă ca o divă râzgâiată, apelează la șantaj sentimental și îți forțează mâna,
  • Statutul social contează enorm. O să facă orice pentru asta, indiferent de preț și de sentimentele ei personale,
  • Este extrem de materialistă, își adoră bunurile ei neprețuite de care are o grijă enormă,
  • Caută să impresioneze pe oricine,
  • E o prețioasă, face pe marea doamna chiar dacă s-a născut la Adunații Copăceni,
  • Înfrumusețează adevărul,
  • Nu suportă să se facă mișto de ea, o să fie botoasă zile întregi dacă a fost ținta vreunei glume,
  • Poate oscila între mai multe iubiri, dar nu e prea aventuroasă sau picantă,
  • Se așteaptă să fie curtată, răsfățată și excitată,
  • Îi plac cadourile și întotdeauna e la regim.

Valabil pentru ambele sexe:

  • Arivist, pompos, dominator – dogmatic, întotdeauna serios – nu are o viață, ci o carieră. Obsesia lui e să fie în vârful piramidei,
  • Au aceeași atitudine față de sentimentalism ca dracu’ față de tămâie,
  • Le place să povestească cum au ajuns ei la succes, indiferent de cât de nesemnificativ este (de exemplu, cum au ajuns de la aurolaci să fie lucrători la spații verzi),
  • Sunt serioși, nu spontani,
  • Ignoranța lor în materie de emoții îi face să piardă aspectele sublime și inefabile ale vieții în goana lor după posesiuni tangibile,
  • Sindromul „asta e tot?” îi face să fie mereu frustrați și deprimați. Când în cele din urmă ajung la succesul pe care și-l doreau, realizează că viață nu are nici un sens fără bucurie,
  • Dacă te cerți cu ei, o să revină la subiect până o să câștige sau o să renunți tu. Dacă le demonstrezi că ai dreptate, este doar începutul unei noi runde de dispute.

Cum îl depistezi: Uită-te sub patul lui după colecția de reviste economice și de afaceri roase de la atâta citit.

Unde îl găsești: La ceremoniile de absolvire și la școlile de bune maniere, căutându-și candidata perfectă pentru nevastă. În clădirile unde sunt depozitați foarte mulți bani. Căutând în rubrica mondenă a ziarelor femei divorțate cu nume impresionante și cu averi și mai impresionante câștigate de pe urma divorțului.

Cum îl impresionezi: Scapă din greșeala cv-ul tău (ăla cu copertă de piele) și ai grijă să fie suficient de greu încât impactul cu podeaua să fie înregistrat pe scara Richter. Când se apleacă să il ridice, scapă din greșeală și niște bancnote mari din portofel și numele câtorva dintre prietenii foarte influenți cărora tatăl tău, magnat al petrolului, sau patron al lanțului internațional de hoteluri, sau monarh al unui paradis fiscal, vrea să își prezinte viitorul ginere.

Prima întâlnire: O să se folosească de respectivul prilej ca să îți evalueze potențialul și să se lămurească dacă meriți investiția: să vadă dacă știi care e diferența între furculița de pește și aia de desert. O să fie ca un interviu de angajare, de fapt. Ai grijă să arăți de milioane. Cel puțin.

Când să o faci: Cotrobăie-i prin agendă. Sigur o să fie notat pe acolo. Sau, mai bine, întreab-o pe secretara lui, ea o să știe mai bine când poate să te programeze. În teorie, Capricornul se pricepe destul de bine la sex. A luat examenul la „Cum să folosești sexul ca să avansezi în carieră” (începători și avansați) cu brio. Nu uita însă că știe doar teoria, așa că nu te mira dacă trebuie să folosească GPS ca să îți găsească zonele erogene.

Când îi pui întrebarea: Când deții cel putin 51% din acțiunile companiei. Doar nu o să îl refuze pe acționarul majoritar. Și chiar dacă o face, tot ai votul decisiv, așa că oricum câștigi.

Dacă îți dă papucii: E un semn foarte bun. Înseamnă că se gândește la lucruri serioase și vrea să negocieze. Zi-i lui tati să îți mărească zestrea și fă-i o contraofertă.

Dacă îi dai papucii: O să fie suficient de bine asigurat financiar ca să se descurce. Scrie și în contractul prenupțial: zestrea nu e returnabilă în eventualitatea unei neînțelegeri. Cât despre restul averii tale, asta e, trebuie să se însoare cu alt fond de pensii.

Cum te descurci cu Capricornii: Au nevoie de securitate financiară. Bunele maniere sunt cheia ca să le atragi atenția. Apreciază discuțiile practice dar și discuțiile de suflet. Latura lor dulce iese la iveală cu puțină muzică lentă și niște lumină de lumânărele. Iau foc dacă te joci la muncă și muncești la distracție.

Cum se înțeleg cu alții

  • Pariază pe: Taur, Pești, Fecioară
  • Doar prieteni: Rac, Scorpion
  • Trage-ți un glonț în cap acum: Berbec, Gemeni, Leu, Balanță, Săgetător, Vărsător
  • Oaia neagra: alt Capricorn.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

(20) (19) (15) (14) (13) (10) (10) (6) (6) (6) (6) (5) (5) (4) (4) (4) (4) (4) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (3) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1)